Un proiect implementat în ultimii 5 ani de Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” a vizat screeningul pentru tuberculoză a 94.028 de persoane din 41 de judeţe ale țării.
Mai ales dacă ați avut deja un AVC, știți cât de grea este recuperarea. Iată ce schimbări puteți face în dietă pentru a preveni un nou accident vascular cerebral.
Scade ușor consumul de antibiotice la nivel european. Rezistenţa la antimicrobiene rămâne însă în continuare o provocare, la fel și pacienţii fără un tratament eficient.
Medicii americani au anunţat că au efectuat unui pacient primul transplant complet de ochi, deși beneficiarul nu şi-a recăpătat vederea.
Specialiştii Institutului Naţional de Sănătate Publică atenționează că persoanele care petrec mai mult de două ore, în fiecare zi, în faţa unui ecran riscă să dezvolte simptome oculare încadrate în sindromul vederii computerizate.
Cancerul de sân apărut postpartum ar putea fi diagnosticat în stadii incipiente prin analiza laptelui matern.
După decesul prematur al doctorului Cornel Petreanu, chirurg la Institutul „Marius Nasta”, în condiţii deocamdată neelucidate, răspunsul comunităţii medicale (altădată tepid) a fost surprinzător.
Dintre cele peste 356.000 de cazuri de stop cardiac care au loc anual în Statele Unite, aproape 90% sunt fatale. Majoritatea acestor evenimente apar fără semnale de alarmă.
Cercetătorii au ajuns la concluzia, într-un review recent, că acei ochelari ce promit că blochează acțiunea luminii albastre ar putea să nu facă, de fapt, nimic.
O aplicaţie de mobil dezvoltată recent recunoaște în mod fiabil semnele fizice ale unui accident vascular cerebral, cu ajutorul algoritmului de învăţare automată („machine learning”).
History Channel anunță lansarea seriei „Enigmele României”, a doua serie locală a televiziunii în România.
Vreau, nu vreau, trebuie să-mi fac și calcule economice, că doar sunt și administratorul cabinetului meu, nu doar medic, și trebuie să-mi conduc cabinetul cât mai bine printre furtunile financiare.
Prima ediție Open to Smile - unul din cele mai importante evenimente din domeniu - reunește specialiști care vor prezenta informații de actualitate despre implantologia modernă.
La Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Victor Babeş" din Timişoara va fi înființat un centru-pilot care va contribui la realizarea unui Registru Naţional pentru pacienţii cu Sindrom Lynch (SNSL).
Un medic a fost ucis şi cinci angajați ai unui spital au fost răniți marţi, 1 august, în urma bombardamentelor ruseşti asupra unei unități sanitare din oraşul Herson, în sudul Ucrainei.
Transplantul de organe face progrese uimitoare, fiind un aliat în special în cazul cuplurilor infertile.
Ortansa Mărgărit este psiho-oncolog la Clinicile Medicale LOTUS-MED. Ea are un cabinet de psihologie pentru pacienţii cu afecţiuni oncologice București. Ne-a vorbit recent despre beneficiile animalelor de companie.
Decapitarea internă este, de regulă, fatală, însă medicii specialiști în astfel de traumatisme de la un spital din Ierusalim au reușit să salveze viața unui băiat.
Picăturile oftalmice de nouă generație au reușit să îi redea vederea unui băiețel. Tratamente similare acestor picături ar putea ajuta milioane de persoane, în viitor.
Copiii şi aparţinătorii lor transferaţi de urgenţă, marţi seara, în urma unui incendiu, de la Spitalul „Nicolae Robănescu” la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie”, vor fi mutaţi înapoi.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe